Alaturi de soții Ciobanu si cei 5 copii ai lor

Ciobanu Rebeca şi soţul  Marius în vârstă de 27 şi 28 de ani au trecut printr-o situaţie greu de imaginat, cu atât mai puţin de trăit. Familia Ciobanu are 5 copii: cea mai mică fetiţă de 1 an, gemeni în vârstă de 2 ani, un băiat de 3 ani şi o fetiţă de 4 ani.

Pe 4 aprilie 2015, Rebeca, însărcinată în luna a 4-a, a căzut de la geamul garsonierei în care locuiau cu chirie şi a rămas cu mai multe fracturi la piciore, mâini, coloană, fiind imobilizată la pat timp de 7 luni şi suferind mai multe  operaţii de refacere.

În momentul de faţă familia cu cei 5 copii şi mama care merge doar cu ajutorul unui cadru locuiesc împreună cu părinţii Rebecăi şi ceilalţi 6 fraţi.

Asociația Bunul Samaritean și asociația Habitat pentru Umanitate în Rădăuți și-au dat mâna în folosul Rebecai, lui Marius și cei 5 copii ai lor. Cele doua organizații parteneriază pentru a constui o locuință simpla și decenta pentru familia unde copii lor ar putea crește armonios. În momentul de faţă tot ce îşi doresc copii este ca mama lor să-și revina din accidentul avut și să aibe o locuinţă pe care să o numească “acasă”.

[ Show more ]
Supporters:

1

Donations:

2

Raised:

175 RON

Fundraising events

Benefiting:: Alaturi de soții Ciobanu si cei 5 copii ai lor

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.

175 RON

Raised:

1

Supporters:
2 Donations

Fundraising pages

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

10,000 RON Target
175 RON Raised
2 Donations
1.75% Complete