Vis de Crăciun pentru Sergiu / A Christmas dream for Sergiu

Ichim Vasile-Sergiu în vârstă de 32 de ani și soția Ichim Ioana-Diana de 30 de ani din Rădăuți au un copilaş de 3 ani şi de curând au aflat că tatăl, Sergiu, suferă de cancer de stomac în stare avansată. Doctorii au spus că extinderea tumorii îl face inoperabil iar el se luptă cu boala doar cu tratamente naturiste. În momentul de faţă locuiesc într-un apartament cu 2 camere închiriat. Ioana lucrează de dimineaţă până seara iar Sergiu este acum în concediu medical, după ce a lucrat timp de 13 ani la un depozit de fructe şi legume. Sergiu  a avut o viaţă dificilă de mic  copil, la vârsta de 5 ani a rămas fără mamă iar tata fiind alcoolic, el a fost crescut mai mult de rude şi vecinii de la bloc. A fost nevoit  să lucreze din clasa a 9-a  pentru a se întreţine atât pe el cât şi ceilalţi doi fraţi mai mici.

De când s-a îmbolnăvit, Sergiu a fost de două ori la un pas de operaţie şi a slăbit 50 kg. Are noroc că firma la care a lucrat este înţelegătoare şi chiar îi mai ajută cu alimente sau bani. Locuinţa pe care o au închiriată a fost mobilată cu ajutorul sistemului de rate şi nu au rămas niciodată în urmă cu chiria. Din păcate, cu salariile pe care le au, băncile nu le acordă credit pentru o locuinţă; pe unde au mai încercat să obţină ajutor au fost refuzaţi, deci o ultimă variantă de a avea o locuinţă a lor este o casă construită și cu ajutorul binefăcătorilor. Asociația Bunul Samaritean și asociația Habitat pentru Umanitate în Rădăuți și-au dat mâna în folosul lui Sergiu, al Ioanei și copilașului lor, de 3 ani.  În momentul de faţă tot ce îşi doresc este ca tatăl și soțul să rămână în viață, să fie sănătos şi să aibe o locuinţă a lor. Visul și lupta pentru viață, visul pentru un cămin al lor poate deveni o realitate pentru ei în această perioadă unică a fiecărui an, Crăciunul, sărbătorile de iarnă, Anul Nou.

_________________

Sergiu Ichim is 32, married to Ioana-Diana, 30 and both are parents to a 3 years old child. Now Sergiu is very sick with stomach cancer, so extended being the tumor that the doctors refused to operate him to take out the stomach. Now only faith in God sustains him and natural treatment / homeopathic holds him alive. He lost 50 kg. From an early age he suffered by losing his mom and then had a father who was an alcoholic. From age 15 he worked to earn a living for him and 2 younger brothers.

The Good Samaritan Association decided to help them for the medical expenses. Not only that but with Habitat pentruUmanitateRadauti a house will be built for the Ichims. So, a double need to be served: for medical expenses for saving his life and for a long dreamed simple home of their own. The dream and fight for life for Sergiu coupled with the dream for their own home can become a reality  during this very special period of the year that is the Christmas season.

[ Show more ]
Galantomi:

1

Donatii:

17

Suma:

2,485 RON

Evenimente fundraising

In beneficiul: Vis de Crăciun pentru Sergiu / A Christmas dream for Sergiu

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.

0 RON

Suma:

2

Galantomi:
0 Donatii

In beneficiul: Vis de Crăciun pentru Sergiu / A Christmas dream for Sergiu

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.

2,485 RON

Suma:

3

Galantomi:
17 Donatii

Pagini fundraising

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

5,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

5,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Ziua mea

In curand se apropie ziua mea si cu aceasta ocazie voi face si eu anul acesta ceva neobisnuit: ma alatur si eu cauzei familiei Ichim pentru a le intin

5,000 RON Target
380 RON Suma
5 Donatii
7.6% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

5,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

În 2016 vreau eu să fiu Moș Crăciun / In 2016 I want to be Santa Claus

Dragi prieteni, dragi binefăcători sunt Georgiana Lazăr și în ajunul Crăciunului, pe 23 decembrie, îmi serbez anual ziua de naștere: de obicei

90,000 RON Target
2,105 RON Suma
12 Donatii
2.3388888888889% Complete